Stiri

Claudiu Ciprian Tănăsescu - dreptul la sănătate, dreptul la viață

Postat la 2013-05-29

Eurodeputatul PSD Claudiu Ciprian Tănăsescu a coordonat ieri întâlnirea la nivel înalt pe tema implementării de legi adecvate și promovarea creării unui cadru legal potrivit pentru HIV și respectarea drepturilor omului. Această dezbatere s-a desfășurat în cadrul conferinței organizate de Comisia Europeană și Programul Comun al Națiunilor Unite privind HIV/SIDA (UNAIDS), intitulată "Dreptul la sănătate, dreptul la viață". Claudiu Ciprian Tănăsescu, membru al Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI) a PE a subliniat importanța "dezvoltării unei noi strategii pentru HIV și boli transmisibile pentru perioada următoare (2014-2020). Avem nevoie de măsuri proaspete și adecvate, care să includă finanțare suficientă la nivelul potrivit pentru a avea un control mai bun al acestor pandemii. O astfel de strategie trebuie să fie mai bine adecvată contextului actual, și să ia în calcul impactul negativ al situației socio-economice asupra stării de sănătate a populației, și astfel a unui risc crescut de infectare cu HIV și răspândire a bolilor de sărăcie. O astfel de strategie trebuie să asigure accesul la terapie antiretrovială pentru persoanele infectate cu HIV/SIDA, să întărească prevenirea infecțiilor cu HIV, și a co-infecțiilor, și să pună capăt discriminării. Statele Membre trebuie să crească efortul pentru a îmbunătăți măsurile preventive, dar și accesul la tratamente, la îngrijire și sprijin pentru populație". Eurodeputatul PSD a mai adăugat importanța considerării tuberculozei (TB) și a hepatitei virale și a asocierii acestora cu HIV. "Tuberculoza singură, dacă nu este tratată corespunzător, poate ucide 7 din 10 persoane infectate cu HIV. Cu toate că ne confruntăm cu o situație alarmantă, numărul persoanelor co-infectate cu HIV - TB care urmează tratamente antiretroviale lasă de dorit.TB ucide 1,4 milioane de oameni în fiecare an la nivel global și 7 persoane pe oră în Regiunea Europeană, reprezentând a doua cauză de moarte datorată unei boli infecțioase după HIV". Claudiu Ciprian Tănăsescu a concluzionat prin a solicita factorilor de decizie "o abordare integrată pentru lupta cu TB și HIV,...și o cooperare crescută între programele care adresează una sau cealaltă boală". Scopul acestei dezbateri a fost aceea de-a promova și de a proteja drepturile omului în contextul HIV/SIDA și de a ne îndrepta spre zero discriminare, atât în UE, cât și în cadrul statelor învecinate. La dezbatere au participat Miniștri și reprezentanți la nivel înalt ai miniștrilor de sănătate și de interne, membri ai Parlamentelor Naționale și ai Parlamentului European, coordonatori la nivel național pe problematica SIDA/HIV și reprezentanți ai societății civile.