Stiri

Claudiu Ciprian Tanasescu - profund îngrijorat de efectele planului Juncker al Europei cu două viteze asupra însăși existenta Uniunii Europene

Postat la 2017-03-15

CCTÎn Plenul Parlamentului European de la Strasbourg, luni, 13 martie 2017, europarlamentarul PSD Claudiu-Ciprian Tanasescu atrage atenția deputaților europeni in ceea ce privește consecințele unei Europe cu doua viteze pentru cetățenii Europei, care se vor vedea astfel împărțiți in bogați si săraci, fără un orizont de speranța a unei vieți fericite. Propunerea franco-germana de relansare a uniunii socio-economice printr-un proces care implica reforme structurale si instituționale este viabila si coerenta in situația de criza in care se afla UE, deși la prima vedere pare ca reprezintă un eșec al extinderii uniunii către estul Europei. Însă, așa cum susține europarlamentarului Claudiu-Ciprian Tanasescu, „un program de reformă în spiritul ideilor europene trebuie să aibă la bază întărirea instituțiilor democratic alese ale Uniunii și o debirocratizare accelerată a deciziilor Comisiei Europene”. In acest sens „votul direct al europenilor” reprezintă soluția la „democratizarea reala a managementului Uniunii”, care este imperios necesara in contextul actual in care viitorul UE nu mai este apanajul analiștilor si politicienilor. Pericolul ideii unei Europe cu două viteze deriva din faptul ca situația creata este „prielnică ascensiunii partidelor naționalist-revizioniste, pentru care desființarea Uniunii Europene este principalul țel programatic oriunde în Europa” si nu doar pentru ca va crea modele diferite de abordare a UE, ce va conduce la crearea a „doua Europe: una bogată și alta săracă”, in care unele state membre vor avansa mai rapid decât celelalte, așa cum bine precizează europarlamentarul PSD Claudiu-Ciprian Tanasescu. Este adevărat ca Uniunea nu înseamnă uniformitate însă nu poate exista „unitate in diversitate” daca „vom da populației un plan prin care să se accentueze decalajul social și economic între statele membre”,, afirma europarlamentarul PSD Claudiu-Ciprian Tanasescu. Deși contribuie in mod activ la crearea și susținerea unor importante reglementări referitoare la mediu, fiind membru activ in Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a înaltului for legislativ continental, europarlamentarul PSD Claudiu-Ciprian Tanasescu, aflat la cel de-al doilea mandat, este preocupat de existenta Uniunii Europene din perspectiva implicațiilor asupra viitorului prosper al României.