Stiri

Daciana Sârbu: Risipa alimentara atinge cote uriase, in timp ce saracia si malnutritia fac ravagii in Europa

Postat la 2017-05-16

 

Cantitati enorme de hrana sunt irosite, in timp ce numerosi europeni, inclusiv copii, se confrunta cu saracia si malnutritia, a atras atentia eurodeputata Daciana Sârbu in plenul Parlamentului European, in cadrul unei dezbateri dedicate solutiilor de combatere a risipei alimentare, care a atins cote socante.

88 de milioane de tone de alimente au fost risipite in Uniunea Europeana in 2012. Iar la nivel global, aproape o treime din alimente ajung la gunoi. Costul real este urias, pentru ca el reflecta cheltuielile implicate in producerea alimentelor: cu energia, apa, transportul, ingrasamintele si tot ce tine de sol. La fel de mari sunt si costurile asociate: emisiile de carbon, poluarea apei, degradarea solului si a ecosistemelor”, a subliniat eurodeputata, care a adaugat ca „este si o problema morala si politica, nu doar una ce tine de alimentatie. Cantitati enorme de hrana sunt irosite, in timp ce un numar foarte mare de europeni, inclusiv copii, se confrunta cu saracia si malnutritia”.

Discutia despre risipa alimentara trebuie sa ia in calcul si contextul mai general, care include realitati cutremuratoare, considera Daciana Sârbu:

Trebuie sa ne uitam la celelalte fenomene care coexista cu aceasta risipa a hranei. In Uniunea Europeana, 55 milioane de persoane nu isi permit o masa de calitate o data la doua zile (potrivit datelor din 2014). 25 de milioane de copii sunt expusi riscului de saracie sau excluziune sociala in UE, conform datelor din 2015. Estimarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca 25% dintre copiii de varsta scolara din Europa sunt deja supraponderali sau obezi, iar obezitatea este in multe cazuri o consecinta a malnutritiei, adica a alimentatiei inadecvate care nu contine nutrientii necesari pentru ca organismul sa se mentina sanatos. Acesta este tabloul general pe care nu-l putem ignora, atunci cand constatam ca media anuala a risipei alimentare e de 173 kg pe cap de locuitor al UE”.

Deputata europeana a subliniat in mesajul sau ca risipa alimentara stimuleaza supra-productia, care, in timp, diminueaza capacitatea solului agricol de a furniza hrana in viitor, pentru o populatie tot mai numeroasa.

Daciana Sârbu, care este vicepresedinta a Comisiei de Mediu din PE, a apreciat ca rezolutia dezbatuta de plen face cateva propuneri importante si cu caracter practic, iar masurile propuse pentru a fi aplicate la nivelul UE sunt necesare pentru combaterea risipei alimentare de-a lungul intregului lant alimentar.

Parlamentul European a adoptat marti un raport ce propune mai multe masuri pentru reducerea risipei alimentare cu 50% pana in 2030, propunand solutii pentru facilitarea donatiilor alimentare si eliminarea confuziei legate de etichetele de expirare a produselor alimentare.