Stiri

Dublul standard in calitatea alimentelor in UE, discutat la Bruxelles la initiativa eurodeputatei Daciana Sârbu

Postat la 2017-04-10

 

Dublul standard in calitatea alimentelor distribuite de unii producatori in tarile din Est comparativ cu cele din Vestul Europei este subiectul evenimentului organizat marti, 11 aprilie la Parlamentul European de eurodeputata PSD Daciana Sârbu, impreuna cu europarlamentarul ceh Pavel Poc. In luna noiembrie a anului trecut, cei doi deputati social-democrati, care sunt si vicepresedinti ai Comisiei de Mediu, Sanatate publica si Siguranta alimentara din PE, au adresat o interpelare catre Consiliul European, cerand clarificari si solutii pentru reglementarea acestei probleme, dupa ce mai multe studii comparative din state central si est-europene au descoperit astfel de diferente calitative.

„O serie de studii realizate in cateva tari au certificat existenta unor diferente de calitate intre alimentele vandute in Est si in Vest sub aceleasi denumiri. Am ridicat problema catre Consiliu, alaturi de colegul meu ceh Pavel Poc, si m-am bucurat sa constat ca treptat pe parcursul ultimelor luni subiectul a ajuns si pe agenda Comisiei, respectiv a Consiliului ministrilor Agriculturii.

Prin dezbaterea pe care o organizam, vrem sa obtinem raspunsuri clare din partea Comisiei, din partea marilor producatori, din partea reprezentantilor mai multor state afectate de aceasta problema. Este un pas prin care incercam sa mentinem presiunea pentru solutionarea acesteia, iar mesajul dezbaterii, preluat de la cetatenii pe care-i reprezentam, este: STOP dublului standard in calitatea alimentelor din Uniunea Europeana. Aceeasi marca, acelasi produs, aceeasi calitate!

Nu avem in Uniunea Europeana doua categorii de cetateni, prin urmare nu ar trebui sa avem standarde diferite de calitate a alimentelor”, afirma eurodeputata Daciana Sârbu.

La dezbatere va lua cuvantul Jozef Bíreš, directorul Administratiei Sanitar-Veterinare si pentru Alimente din Slovacia, care va prezenta unul dintre studiile comparative realizate de aceasta institutie, ce a fost discutat si in cadrul reuniunii Consiliului ministrilor Agriculturii din UE din 6 martie. Printre vorbitori se vor afla si: Marie-Paule Benassi, sefa unitatii pentru Protectia Consumatorilor din cadrul Directiei Generale pentru Justitie a Comisiei Europene; Jaroslav Zajíček, adjunctul ambasadorului Cehiei la Uniunea Europeana; Achim Irimescu, sef al departamentului pentru Agricultura si Siguranta alimentara din cadrul Reprezentantei Permanente a Romaniei la UE si fost ministru al Agriculturii, precum si Alain Galaski, director general al European Brands Association.