Stiri

Emilian Pavel: Prioritățile noastre pentru negocierile Brexit: românii și România

Postat la 2017-04-05

Astăzi, la Strasbourg, am votat cu o largă majoritate Rezoluția Parlamentului European cu privire la negocierile pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Personal, eu nu cred că Brexit-ul anunță un "trend". Pentru mine, resorturile acestei ieșiri țin desigur și de o anumită atitudine și relație istorică ambiguă dintre Marea Britanie și restul Europei dar, mai ales, de ambițiile personale ale unor politicieni categoric populiști, adică lipsiți de substanță sau soluții, care au reușit să deturneze destinul unei țări întregi. S-au spus multe despre cauzele, oportunitatea și semnificația acestui eveniment, dar de acum încolo, trebuie să ne concentrăm pe ceea ce va urma, pe negocieri și pe rezultatul lor. Și aș vrea să fiu clar de la început: nici Europa și nici Regatul Unit nu vor "muri" în urma acestei despărțiri. Condițiile ei însă și ceea ce se întâmplă efectiv cu cetățenii europeni, trebuie să ne îngrijoreze și să ne facă mai fermi în relația cu guvernul britanic. Am mai spus-o public și cu alte ocazii: dacă vi se pare că toată campania pro Brexit a fost una toxică, așteptați negocierile. Acei politicieni populișiti, indiferent că se numesc Boris, Nigel, sau chiar și Theresa May (care luptă acum cu ipocrizie și falsă convingere pentru o cauză pe care nu a susținut-o), au creat așteptări uriașe și false, au creat imaginea unei prosperități generale și instante pentru Regatul Unit, "la plic". Aceste miracole promise nu au cum să se întâmple, iar acest lucru se va traduce instant prin înăsprirea discursului public în Marea Britanie față de Europa și față de europeni, printr-un nou val de toxicitate și, ma tem, prin noi acte de violență împotriva străinilor. Zilele acestea, lideri ai partidului Conservator, preluați copios de o parte a presei britanice pro-Brexit, au declanșat un discurs belicos și halucinant (a la Erdogan) împotriva unei țări aliate din cadrul NATO, Spania.Se spun lucruri grave, referitoare la război, la distrugerea inamicului sau chiar la sprijinul americanilor pentru asta. Probabil că Vladimir Putin este la această oră un om fericit. În acest context, deja greu de digerat, Rezoluția Parlamentului European aduce aminte, printre altele, că: 

- negocierile privind ieșirea Regatului Unit din UE nu pot în niciun caz să aibă loc în paralel cu cele pentru un nou acord,

- orice "aranjamente" bilaterale între un Stat Membru și britanici încalcă tratatele europene și că, esențial, 

- viitoarea colaborare cu Uniunea Europeană este condiționată de continua aderență a britanicilor la standardele Uniunii în toate domeniile, desigur, însoțite de contribuțiile financiare de rigoare!

Fără a fi, la rândul meu, agresiv, cred cu tarie că UE are acum ocazia de a se afirma ca și putere globală și să dea semnale englezilor că aceste negocieri, prin forța lucrurilor, sunt complet asimetrice și că sunt obligați să se comporte responsabil! Pentru mine, ca și un eurodeputat care reprezintă România, această responsabilitate se traduce într-o luptă pentru asigurarea dreputurilor românilor care trăiesc și muncesc în Regatul Unit. Cred că România trebuie să monitorizeze și să sancționeze ferm orice derapaj atât de limbaj cât și, în mod egal, de comportament. Ca stat, trebuie să acționăm, la fel ca în cazul negocierilor cu Canada de exemplu pentru a garanta cetățenilor români din Regatul Unit condiții de reciprocitate, echitate, simetrie și nediscriminare. Nu în ultimul rând, România are interese legitime în negocierile din cadrul Brexit. Așa cum alte state încearcă prin toate mijloacele să atragă de exemplu giganți ai domeniilor bancar sau financiar, și noi avem obligația de a lupta pentru interesele noastre! Rezoluția adoptată de Parlamentul European cere și o rezolvare rapidă a relocării Autorității Bancare Europene și a Agenției Europene pentru Medicamente, de la Londra. În cazul celei din urmă, suntem țară candidată și avem dreptul de a găzdui o agenție europeană în România. Mă bucură că atât Guvernul PSD cât și alți colegi parlamentari europeni luptă pentru asta. Nu în ultimul rând, alianța noastră cu britanicii în cadrul NATO trebuie să continue și să se dezvolte. Regatul Unit este un factor de securitate și stabilitate, iar rolul său în acest sens trebuie apreciat și încurajat. În concluzie, cred că negocierile din cadrul Brexit trebuie să ne includă și să ne privească direct, și ne obligă, mai ales din prisma viitoarei președinții române a UE în 2019, să fim factori activi. Trebuie să ne implicăm în negocieri încă de acum.

Emilian Pavel

Eurodeputat S&D