Stiri

Gabriela Zoană: Cauzele reale ale inflatiei la nivel european, inclusiv în România

Postat la 2018-05-09

Consider incorectă modalitatea în care anumite posturi de televiziune prezintă românilor presupusele cauze ale creșterii prețurilor, menționând între aceste cauze creșterile salariale din sectorul bugetar. Deși lucrez la Bruxelles în cea mai mare parte a timpului, urmăresc îndeaproape situația de la noi din țară și o pot corela cu situația de la nivelul întregii Uniuni Europene. Cred că trebuie să fie făcute câteva precizări, astfel încât opinia publică să înțeleagă ce se întâmplă de fapt. Inflația a crescut în majoritatea țărilor europene, nu numai în România. Dacă la noi, în luna februarie, aveam o inflație de 1,6%, media inflației la nivelul țărilor UE era de 1,7%, cu maxime în Lituania 3,8% și Estonia 3,7% dar și cu inflație de 2% în Belgia sau 2,3% în Cehia. E drept, în Franța inflația era de ”doar” 1,1%, dar analizând comparativ procentul de 1,6% al României, ne situăm sub media europeană a inflației în această perioadă. Cauzele inflației nu pot fi sub nici o formă puse pe creșterile salariale. Mesajul greșit care se transmite în aceste zile este acela că dacă Guvernul (orice guvern) mărește salariile bugetarilor sau crește salariul minim pe economie, creșterea respectivă va genera inflație.

Total greșit!

NU creșterile salariale au generat inflație ci o serie de factori externi:

- Liberalizarea prețurilor la energie – măsură cerută de UE. Aceasta nu înseamnă că liberalizarea prețurilor la energie este un lucru rău pe termen lung, întrucât va genera competitivitate între marii jucători din piață, dar creșterea pe termen scurt a prețurilor la energie generează creștere de prețuri la bunurile de larg consum.

- Creșterea prețurilor la produsele agricole importate – România încă importă extrem de mult deși are o capacitate mare de producție agricolă și o capacitate în creștere de prelucrare a produselor agricole. Aici trebuie precizat că Guvernul a limitat creșterea prețurilor în sectorul agricol prin subvenții alocate producătorilor agricoli.

- Creșterea prețurilor la bunurile de consum în întreaga Europă - România importă aproximativ 70% bunuri din UE. Creșterea prețurilor bunurilor de larg consum în Franța cu 1,1% a generat automat și creșterea prețurilor la acele bunuri dacă ele au fost importate în România; exemplul este valabil pentru toate țările europene. În plus, așa cum observăm cu toții, în apropierea sărbătorilor religioase comercianții profită de cererea mare și cresc prețurile produselor pe termen scurt.

- Creșterea prețului barilului de petrol pe piețele internaționale – o creștere de 1/3 în decursul unui singur an nu poate fi controlată intern, dar influențează rata inflației. Prețul transportului este inclus în prețul final al produsului, iar creșterea prețului combustibilului influențează prețurile și deci inflația. Guvernul oferă acum creșteri salariale bugetarilor pe fondul unei creșteri economice record în România; a spune că acest lucru a generat inflație este la fel de greșit cu a considera că dacă s-ar opera tăieri de salarii, acest lucru ar genera deflație. Pentru cei care nu cunosc încă, tăierea salariilor cu 25% în 2010 de către guvernul Boc nu a generat deflație ci dimpotrivă, rata anuală a inflației în acel an a fost de 7,96%. 

Gabriela Zoană

Europarlamentar S&D