Stiri

Mai multe drepturi pentru seniori în Europa, prin rezoluţia Parlamentului European la care a contribuit eurodeputatul Victor Negrescu

Postat la 2017-06-02

Persoanele vulnerabile din cauza bolilor legate de vârstă sau a dizabilităţilor, care se deplasează ori locuiesc în alte ţări europene, vor putea beneficia de mai multe drepturi şi mai multă protecţie, după ce statele membre vor implementa recomandările din raportul adoptat azi de plenul Parlamentului European de la Bruxelles, eurodeputatul Victor Negrescu fiind reprezentantul grupului socialist în negocierile pe acest subiect, ca raportor din umbră. "Este un important pas înainte pentru protejarea cetăţenilor vulnerabili aflaţi în situaţia de a călători pe teritoriul european. Dacă un senior român care trăieşte în altă ţară şi care suferă de anumite afecţiuni doreşte să revină acasă, în acest moment se poate confrunta cu pericolul să nu-i fie recunoscute unele drepturi. Decizia adoptată astăzi urmăreşte să garanteze protecţia juridică a persoanei şi a bunurilor, prin cooperarea statelor membre. În primul rând, e un gest de umanitate. Atunci când eşti lovit de o suferinţă datorată vârstei înaintate sau eşti afectat de o dizabilitate, meriţi ca drepturile să-ţi fie pe deplin protejate inclusiv când te deplasezi dintr-o ţară în alta, şi nu să fii hărţuit de autorităţi sau să fii blocat de birocrația excesivă. Amendamentele mele s-au referit la creşterea spectrului de persoane vulnerabile incluse, având în minte, înainte de orice, numărul mare de români care trăiesc astăzi în afara ţării, printre care se regăsesc şi persoane vulnerabile, şi care, atunci când şi-ar pune problema să se întoarcă în România, vor putea beneficia de aceste garanţii, fără obstacole birocratice”, afirmă europarlamentarul Victor Negrescu. Toţi cetăţenii, fără discriminare, trebuie să beneficieze de libertate de mişcare în UE, motiv pentru care e nevoie să fie dezvoltate instrumente la nivel european care să rezolve dificultăţile legate de deplasarea sau traiul în alte ţări UE pentru adulţii vulnerabili, cărora trebuie să li se garanteze protecţia. În acest sens, eurodeputaţii cer ca Uniunea Europeană „să garanteze circulaţia, recunoaşterea şi executarea de către autorităţile din statele membre a măsurilor de protecţie luate în favoarea unui adult vulnerabil de autorităţile altui stat membru”. Obiectivul raportului este acela de a încuraja statele membre să semneze şi să ratifice Convenţia de la Haga privind Protecţia Internaţională a Adulţilor (2000), dar şi de a stimula îmbunătăţirea cooperării dintre statele membre, recunoaşterea automată şi aplicarea deciziilor privind protecţia adulţilor vulnerabili. Sunt dezvoltate mai multe idei legate de îmbunătăţirea accesului la informaţii, cooperarea dintre autorităţile naţionale, formulare unificate, recunoaşterea şi aplicarea transfrontalieră a documentelor legale. Printre măsurile de protecţie vizate de raport, preluate din Convenţia de la Haga, se numără: măsurile legate de determinarea incapacităţii şi instituirea unui regim de protecţie; punerea adultului sub protecţia unei autorităţi judiciare sau administrative; tutela, curatela şi instituţii similare; desemnarea şi atribuţiile oricărei persoane sau organism care are sarcina să se ocupe de persoană sau de bunurile adultului, să îl reprezinte ori să îl asiste; plasarea adultului într-o unitate sau în orice alt loc în care protecţia să poată fi asigurată; administrarea, conservarea sau acte de dispoziţie privind bunurile adultului; autorizaţia pentru o intervenţie unică pentru protejarea persoanei sau bunurilor adultului.