Stiri

Maria Grapini cere Comisiei Europene sa respinga cererea Germaniei de taxare discriminatorie a transportatorilor straini si ii apara pe operatorii romani!

Postat la 2014-11-05

Europarlamentarul PC, Maria Grapini, a cerut  Comisiei Europene sa respinga propunerea Germaniei,  care vrea sa impuna o taxa  transportatorii straini care tranziteaza Germania. Opinia sa a fost prezentata in timpul audierilor care au avut loc in Comisia de transport a PE, pe tema sistemului de taxare din cadrul UE.  Punctul de vedere al europarlamentarului roman, Maria Grapini, a fost sustinut de toti colegii din Comisia de transporturi. Potrivit propunerii facuta de Germania, conducatorii auto care tranziteaza soselele germane ar trebui sa plateasca  in jur de 88  de euro/an , bani care le vor permite acces pe soselele nemtesti, incepand din 2016. Problema apare atunci cand vorbim de transportatorii germani  carora li se vor reduce taxele auto existente, astfel incat acestia vor plati mai putin decat strainii. “Consider ca propunerea oficialilor germani este o discriminare, iar aceasta incalca un principiu de baza a legii UE”, apreciaza europaramentarul PC. Mai mult, Maria Grapini considera ca propunerea „trebuie respinsa categoric de toate statele membre, pentru ca toate statele se simt dezavantajate de aceasta propunere”. „Mi se pare inacceptabil ca, in momentul cand noi discutam despre lansarea serviciului european de taxare rutieră electronică (SETRE), care va uşura plata taxelor rutiere pe tot teritoriul Uniunii Europene, unul dintre state sa vina cu o cerere care da nastere la discriminari”, a mai adaugat Maria Grapini. „Cer clar Comisiei sa stopeze acest proiect si cer ministrilor transporturilor din toate statele UE sa abordeze cu prioritate aceasta chestiune la una dintre primele reuniuni din saptamanile viitoare. De altfel, voi solicita o intrevedere cu ministrul roman al transporturilor pentru a discuta aceasta pozitie", a declarat Maria Grapini. Europarlamentarul PC multumeste Asociatiei Oameilor de Afaceri Si Uniuniii Transportatorilor care i-au transmis nemultumirile lor fata de de discriminarea propusa de Germania si tine sa ii asigure ca va fi intotdeauna de partea intereselor businessului romanesc. Comisia de transporturi a Parlamentului European a audiat saptamana aceasta membrii Comisiei Europene pe tema sistemului de taxare din Uniunea Europeana. Europarlamentarul Maria Grapini este membru al Comisiei de transport.