Stiri

Andi Cristea: Europa este într-o criză de leadership, ne lipsesc, la nivel european, liderii cu viziune care să își asume decizii curajoase

Postat la 2016-10-06

10032016_photo_comunicatEuroparlamentarul Andi Cristea a participat miercuri, 5 octombrie a.c., în calitate de vorbitor principal la reuniunea Inițiativei Aspen pentru Europa, eveniment organizat la Palatul Parlamentului de Institutul Aspen România. Conferința a fost organizată în pregătirea Bucharest Forum 2016 și a beneficiat de prezența reprezentanților rețelei internaționale Aspen, precum și a unei serii de oficiali de rang înalt și experți la nivel mondial. În intervenția sa, europarlamentarul PSD a punctat câteva din cauzele actualei crize existențiale a Uniunii Europene: „Europa este într-o criză de leadership, ne lipsesc, la nivel european, liderii cu viziune care să își asume decizii curajoase, să meargă împotriva conformismului comod al sondajelor de opinie publică. Oamenii simpli observă că, tot mai des, în Uniunea Europeană dezbaterile despre valori și principii sunt înlocuite cu discuții despre bani și alocări financiare. Este o criză inclusiv la nivelul opiniei publice, pentru că trăim vremuri în care percepția, adesea, crează realitatea, iar câteodată politicieni iresponsabili, cu ajutorul mass-media, crează falii între percepție și realitate cu scopul cinic de a obține avantaje înguste, câștiguri electorale cu orice preț. Oamenii politici implicați în dezbateri la nivelul afacerilor europene, și nu numai, trebuie să fie conștienți de rolul lor pedagogic – nu au rolul doar de a asculta, ci și de a comunica și de a infuza în societate și către public valorile democrației de tip european. Soluțiile reale pentru problemele complexe cu care ne confruntăm sunt dificil de comunicat. Populismul câștigă bătălia electorală oferind răspunsuri simple, ușor de ințeles, dar profund false, iar acest lucru trebuie să se schimbe și este în puterea noastră”, a încheiat Andi Cristea.

https://www.facebook.com/andicristeamep

www.andicristea.ro